“Depantalonizarea” femeii

Amicul meu îmi spunea ieri “ştii că îmi e dor să văd şi eu un picior de femeie?”. Îl ştiu însurat de ani buni, încât îl întreb din priviri “probleme?”. “Nu, pe stradă!”, îmi spune, “îmi e dor să văd pe stradă un picior de femeie, gol sau într-un ciorap fin, elegant, mi-e dor de puţină eleganţă, pur şi simplu mi-e dor să văd femei elegante pe stradă”.

Cred că exact acelaşi lucru mi l-am spus acum 15-16 ani când păşeam prima dată într-o capitală europeană, alta decât Bucureştiul: oare femeile astea au uitat să poarte fustă? Da, cred că am uitat să purtăm fustă. Forţez şi spun: cred că am uitat să purtăm rochie. Rochia este în opinia mea, cel mai elegant mod de a-ţi aduce ţie aminte că eşti femeie, dar mai ales de a aduce celorlalţi aminte cine eşti. De aici putem porni discuţia în multe sensuri…

Sigur, pantalonii sunt de preferat pentru comoditate. Pentru cumpărături. Pe munte. Când călătoreşti. Când mergi la sală, la piscină, la alergat cu prietenii. Cu pantalonii “faci treabă”. Pantalonii pot fi însă şi eleganţi. Depinde cum îi porţi şi cum te poartă ei către un alt ego. Ei rămân un semnal al micşorării diferenţei dintre sexe. Avem drepturi egale. Până într-atât încât ne-am “pantalonizat”. În toate sensurile. Şi nu doar în sensul propriu. Am arborat odată cu îmbrăcămintea şi atitudinea masculină a bărbatului, directă, provocatoare, combativă, pe alocuri chiar agresivă.

Nu mai departe de câteva săptămâni în urmă, mă amuzam de audienţă creată în jurul scrierii unei foste jurnaliste, actualmente blogger (schimbare de profesie mult râvnita astăzi), care nu ezita să povestească detalii de alcov care, sigur, au ridicat temperatura reţelelor de socializare, dar şi a cititorilor de sorginte masculină… O percep pe domnişoara în cauză că fiind o eternă purtătoare de pantaloni! Şi aş modifica asta în vestimentaţie ei, în speranţa că ar putea deveni puţin mai subtilă.

Cred că mai putem atrage bărbaţii şi prin subtilitate. Cu certitudine, tot ce e ostentativ va atrage urgent şi maxim. Cuvintele interzise atrag. Poveştile fără perdea atrag. Însă, dacă femeia vrea să atragă privirile, sau atenţia asupra sa, de ce să nu încerce asta prin întoarcerea la feminitate? De ce să nu incite doar până la jumătatea drumului, lăsând şi bărbatului partea lui de cucerire?

O rochie care mângâie pulpa piciorului, o fustă care se lăsă purtată de o pală de vânt şi dezveleşte mai mult decât i-ar permite purtătoarea, sunt acum, se pare, senzaţii interzise şi de mult uitate… Spune asta un bărbat oarecare, ce nu îşi doreşte decât o revenire la normal. Femei elegante, chiar în simplitatea lor, femei subtile şi nu directe până la a-l face să roşească.

“Depantalonizarea” femeii este un concept pe care îl doresc măcar să treacă prin faţa ochilor sau a minţii voastre, acum că a început primăvara asta grăbită să ne inunde din toate părţile. Imaginaţi-vă. Doar imaginaţi-vă…

3 Comments on ““Depantalonizarea” femeii”

  1. Eu sunt femeie si sunt de acord in totalitate cu articolul, am observat de mult ca eu sunt “in minoritate”. Eu ma imbrac cu pantaloni foarte, foarte rar (nici cu trening, nici cu pijama) si afirm ca fusta poate fi comoda, poate fi calduroasa, poate fi “sport”. Eu ma simt mult mai bine cu fusta decat cu pantaloni.

  2. Nu mi se pare nimic rau in a fi in minoritate, Petrica… Ba, dimpotriva, te anunt ca suntem in aceeasi “oala”. Practic, noi am cam uitat sa fim “eu”. Ce vreau sa spun – de dragul comoditatii, dar si al afilierii la un curent, uitam sa facem ce vrem si ce ne place. Incat, daca iti place si te simti bine in pielea ta asa, cine stie, poate le vei inspira si pe cele din jurul tau, draga mea.

  3. @Petrica: nu pot decat sa sper ca le vei inspira pe toate femeile din jurul tau… dar gandeste-te ca efectul este in mod egal important si pentru barbatii din jurul tau. Suntem mai multi decat iti poti imagina, cei care ne dorim femei in fusta si nu in pantaloni!

Leave a Reply

Your email address will not be published.