Acrobaţiile lui Olaf

Olaf e cea mai neagră mâţă cu ochi verzi pe care putea s-o culeagă fiică-mea din buza pădurii de la Bucium. A oprit maşina cu miros de frâne şi i-a aruncat pe bancheta din spate pe cei doi pisoi, care vorba ei, “nici nu ştim dacă sunt fraţi”, undeva prin primăvara asta. Pe banchetă era o caserolă cu chifteluţe calde, usturoiate suficient, cât să fie necesar un spălat interior al maşinii. Pisoii le-au apreciat, caserola am spălat-o eu.

Am o aversiune faţă de pisici, una ce depăşeşte faptul că mă mănâncă îngrozitor pielea şi am senzaţia că am un păr în gât în preajma lor.

Dar, când am văzut pozele motanilor ăstora pribegiţi, sărind printre valizele fiică-mii, plus fuga ei de a le lua “coşuleţ moale, dar să fie mare, pentru amândoi”, sau “mâncare pentru vârsta lor ” (pe care am căutat-o în 4 magazine), m-am înmuiat complet. Nu pentru că nu auzisem cum fac ravagii pisicile printre sufletele oamenilor, ci pentru că nu îi ştiam această latură a copilului meu.

Mâţele au crescut, pentru că vorba ceea, cine putea să le împiedice. Am ajutat cu toţii în proces, noi, cei mari, mai ales pe post de cat-sitteri pe perioada vacanţelor fiică-mii.

Olaf e urmărit atent zilele astea, pentru că se bănuieşte că va intra în rândul bărbaţilor motan, moment puţin aşteptat, din câte înţeleg, de majoritatea celor din jur, din motive… tehnice.

Sunt pisici de apartament, nu au trăit afară deloc, nu ştiu ce înseamnă stradă, maşini, zgomotul, praful şi pericolul străzii. Se sperie la cel mai mic zgomot, într-atât încât paralizează de frică instantaneu, ca în jocul de pe vremuri, “statuile”.

Prima dată când a văzut reacţia lor, băiatul a exclamat: “S-a defectat pisica!”

Da…

Aseară însă, geamul de la bucătărie era deschis, evident pentru scopuri nobile şi gospodăreşti mai cu seamă. Curioase cât o pisică, cele două au plecat în explorarea pervazului interior, apoi exterior, apoi al caldarâmului aspru. Asta după ce au parcurs, în foarte mare grabă aş spune, cele 4 etaje ale blocului. În cădere liberă, însă, controlată gravitaţional.

Nu vreau să mă gândesc nici o secundă că aş fi putut fi de faţă.

În stare de şoc posttraumatic, cu fracturi în tot corpul, cu hemoragie internă şi temperatură joasă, Olaf a fost adus la spitalul de pisici, târziu, în noapte. Există spital de pisici (oricât de sarcastică aş fi cu oamenii, nu aş glumi cu asta). Există medici veterinari, cred că i-am sunat pe toţi cei care nu erau plecaţi de 1 decembrie, medici pregătiţi şi serioşi în ceea ce fac. Atât de înţelegători şi de aplecaţi asupra suferinţei, încât cred că încarnarea viitoare o să aplic pentru regnul animal.

Din jumătate în jumătate de oră i-am sunat şi m-au ţinut la curent cu starea lui, cu rezultatul ecografiei, cu posibilităţile de a-l salva. Cu şansele pe care le are. Cu şansa mea de a-l mai putea mângâia sau speria vreodată, în joacă.

Am plâns cât cred că aş fi avut nevoie să plâng cumulat, pentru toate necazurile avute în cei… nu contează, de ani. Am strâns curaj şi m- am întărit, spunându-mi că asta e şansa mea, de a face pace cu toate şi cu toţi cei pe care nu îi suport aprioric. Mi-a trecut prin faţa ochilor, prin faţa inimii, noaptea în care mama se chinuia să îmi salveze boxerul otrăvit de gazda de la munte, unde mă duceam în vacanţe, în copilărie. Boxerul meu stă îngropat în grădina din spate a unei curţi, îngropat odată cu disperarea mea şi a mamei că nu am fost capabile să avem grijă de animalul care ne-a dăruit atâta bucurie, atâta prietenie. Cine îţi mai dăruieşte atata prietenie?

Multă supărare pe mine am adunat atunci. Probabil că aşa începe orice copil să adune supărare pe el. Învaţă responsabilitatea, cu avantajele ei şi cu dezamăgirile ei.

Aseară, fiică mea era la sute de km distanţă. A aflat prin telefon totul. A disperat, la distanţă, că nu-l poate ajuta, şi mai ales, că e vina ei pentru ce s-a întâmplat.

Nu e vina nimănui, iubita mea, pentru ceea ce fiecare din noi are de trăit şi de tras. Noi, oamenii, avem fiecare crucea noastră.

Pisica are 7 vieţi, acum a noastră mai are 6.

Leave a Reply

Your email address will not be published.