Mă descurc mai bine singură

Acesta e sloganul femeii moderne. Pentru el au luptat şi s-au jertfit feministele, timp de decenii. Şi, culmea, chiar au învins! Dar cu ce preţ? Cu preţul distrugerii feminităţii, cu preţul scufundării în cinism şi egocentrism, cu preţul singurătăţii, chiar şi în interiorul unei relaţii.

Totul începe frumos şi diafan, pe la 20 de ani. Ei se iubesc, dar nu se căsătoresc, fiindcă, de la caz la caz, ori au alte priorităţi profesionale (“trebuie să promovez, mă descurc mai bine singură”), ori nu vor copii (“e prea devreme, mă descurc mai bine singură”), ori vor să emigreze (“o să mă încurce, mă descurc mai bine singură”). Relaţia lor este mai mult una de probă. Cea “serioasă” o lasă întotdeauna pentru mai târziu, fiindcă, până una-alta, “mă descurc mai bine singură”.

Timpul trece, leafa merge şi, pe la 30 de ani, femeia modernă se pomeneşte că a venit vremea să aibă un copil. Apare o mică problemă: pur şi simplu nu se descurcă singură. E nevoie de material seminal. Zis şi făcut. Nu amatorii lipsesc şi ea are, încă, tot armamentul necesar în dotare. Guguştiucul e răpus urgent şi pus la treabă. Nu că i-aş plânge de milă bărbatului, fiindcă, de cele mai multe ori, îşi merită cu prisosinţă soarta.

Copilul creşte şi, uşor-uşor, femeia modernă îşi revine la starea iniţială: se descurcă mai bine singură. “Că doar n-o să-mi spună el (care n-a citit o carte în viaţa lui) cum să-mi cresc copilul!”. “Că doar trebuie să semene cu mine şi nu cu el, beţivan nenorocit!”. “Că doar m-au prevenit prietenii să nu fac copii cu el, trebuia să mă descurc singură, există FIV la urma urmei!”.

Pe la 40 de ani, buba e deja coaptă şi nu mai trebuie decât stors puroiul. Divorţ. Fiecare merge în lumea lui. El de-abia aştepta, oricum. Ea îşi vede, în sfârşit, teoria vieţii ei (“mă descurc mai bine singură”) confirmată ştiinţific. Operaţia e reuşită, dar pacientul e mort. El îşi caută repede una mai tânără ca să-şi demonstreze sieşi că e încă bărbat în putere, iar ea, în revanşă, se instalează confortabil pe ruinele încă fumegânde ale luptelor conjugale.

Spre 50 de ani, obligatoriu divorţată, femeia modernă nu şi-a găsit încă pe nimeni, dar nici n-a căutat cu prea multă convingere (“că doar n-o să umblu eu după bărbaţi, sunt femeie serioasă şi, oricum, mă descurc mai bine singură”). Se consolează, invariabil, cu faptul că a avut principii în viaţă şi că are un copil, care, între timp, s-a făcut mare. Observaţia e corectă, pe formă, dar scârţâie din toate încheieturile, pe fond.

Ceea ce nu înţelege femeia modernă e că răul se perpetuează genetic. Copilul a înţeles (şi era logic să fie aşa) că cel mai bine se descurcă singur. Dacă e băiat, va fi individualist şi agresiv, iar dacă e fată va fi cinică şi egocentrică. Poate că vor fi şi câteva excepţii, dar sunt prea puţine speranţe în sensul ăsta.

Din păcate, în tot acest cerc vicios, bărbatul are prea puţină putere să intervină (şi, de cele mai multe ori, prea puţină glagorie s-o facă), iar femeia, care ar putea face diferenţa, o ţine una şi bună: “mă descurc mai bine singură!”.

“Pentru a lăsa o urmă pe lume, trebuie să fii solitar” spunea Simone de Beauvoir, punând piatra de temelie a feminismului, una dintre cele mai distructive, păguboase şi perdante teorii filosofice la care a aderat vreodată civilizaţia modernă.

Foto: The Atlantic Magazine

Leave a Reply

Your email address will not be published.